M-am confruntat de-a lungul timpului cu clienti care au asteptat de la mine sa dau solutii, chiar sa le raspund la intrebari legate de calatoria lor de transformare; gandind retrospectiv acest lucru devine foarte delicat atunci cand realizezi ca solutia ta, ca si coach, avand filtrul personal de experienta, viziune si asumare, cel mai probabil nu se aplica pe situatia altuia si posibilitatilor lui/ei de rezolvare a unei situatii.

Cu alte cuvinte, cine sunt eu, coachul, sa vin cu agenda proprie peste situatia ta de fapt?

Intr-o lume in care cuvintele curg neintrerupt, tacerea devine un act de putere. In coaching, mai ales in cel sistemic, Alain Cardon subliniaza importanta tacerii ca instrument esential in procesul de transformare al clientului. Pentru el, coachul nu este un sfatuitor sau un expert care ofera solutii, ci un facilitator al gandirii autonome – iar tacerea este spatiul in care aceasta autonomie prinde viata.

In consecinta, tacerea nu trebuie confundata cu pasivitatea. Dimpotriva, este o forma activa de prezenta. Alain Cardon vorbeste mult despre „tacerea strategica” – acel moment in care coachul se abtine constient de la a interveni, oferindu-i clientului spatiul de a-si auzi propriile ganduri. In acel vid aparent de idei se naste claritatea, reflectia profunda si responsabilizarea. In coachingul sistemic, tacerea creeaza vidul necesar in sistem – acel spatiu gol in care pot aparea noi perspective si solutii. Pentru multi coachi incepatori, tacerea este extrem de inconfortabila. Stiu, pentru ca atunci cand esti la inceput de drum simti nevoia sa demonstrezi, sa „salvezi” clientul, sa-i oferi tu solutiile. Apare impulsul de a umple golul cu intrebari sau chiar cu raspunsuri. Insa coachingul sistemic ne provoaca sa ramanem in tacere cu intentie si sa ascultam cu adevarat. Aceasta combinatie creeaza o prezenta profunda si deschide spatiul pentru revelatii autentice. In acest fel, clientul devine mai constient de propriile resurse, blocaje si potential.

In paralel cu aceasta tacere constienta, se dezvolta o alta abilitate fundamentala: ascultarea activa. Nu este suficient sa taci – esential este cum taci. Ascultarea activa inseamna sa fii complet prezent, cu atentie nefragmentata, conectat nu doar la cuvintele clientului, ci si la emotiile, ezitarile, expresiile nonverbale, gesturile, mimica si pozitia corpului. Este, pana la urma, o forma de empatie profunda care valideaza, fara a intrerupe si transmite incredere, fara a controla. Si apoi…cand ai fost ultima oara ascultat cu toate simturile, neintrerupt, continut, aproape ca intr-un spatiu sacru?

A tacea si a asculta devin, astfel, doua fete ale aceleiasi arte: arta de a insoti fara a conduce, de a sprijini fara a influenta. Iar in acest spatiu fertil, clientul isi regaseste vocea, claritatea si directia.

Inchei prin a spune ca arta tacerii si a ascultarii active poate fi practicata in orice relatie din viata ta: cu partenerul, cu colegul, cu copilul; de fapt, doar atunci creezi spatiul pentru comunicare autentica si de calitate. Tu cum stai cu tăcerea, în conversațiile importante din viața ta? Ai încredere în ea? Mi-ar plăcea să aflu cum răspunde și tăcerea ta…